Gustar AMAR

        Nu mai aveam răbdarea să-mi pot organiza gîndurile...ca să scriu despre o părere... a mea....despre evenimentul din week-end.
        August, dor, fest.......... Multă lume astepta Gustar-ul ca să-şi poată manifesta un Dor nebun de ţară, de evenimente culturale, de odihnă rustică.
După ce au trecut acele zile pline de Moldovă... pot să scriu....
          Este loc de mai mult, de mult mai mult!!!
Am mers într-acolo în compania unor oameni BUNI. Am ascultat şi părerile lor despre tot ce s-a numit organizare....Azi mi-ar placea sa-i vad pe ei în postură de organizatori, sunt sigură că ar face faţă. 
         Miile de oameni care s-au deplasat spre Orheiul Vechi au căutat spiritul local naţional care ar fi cuprins de tot ce avem noi autohton. Descriu aici ce am găsit: pereţii pietroşi, vechi şi primitori ai localităţii.... era bine, sunt ai noştri; cîteva umbrele cu descrieri de pensiuni locale, rustice... tot e bine; produsele din algilă foarte la temă; confecţiile cu iz tradiţional (mai puţin accesibile ca preţ) şi mulţimea de agenţi economici (mai mari) care şi-au permis călătoria, şederea şi promovarea aşa- zisului produs autohton: Bere Chişinău, Orhei-Vit, Starnet, TucanoCAFE (*ultima, în special, are o imagine extrem de tradiţional- moldovenească*) etc.
     După suprasoliciatarea voinţei mele de a vedea totul în nuanţe pozitive.... am decis să ne mai plimbăm prin regiune.... şi la eşire ne aştepta surpriza. Tocmai se apropia delegaţia filatelistă... că nici nu stiu cum s-o numesc, pentru a da start oficial evenimentului.... am stat în coadă de maşini preţ de 15 minute... chiar foarte dezamăgiţi.... că nu puteam ieşi, parcă nu e loc pe drum de doua rînduri de maşini...?????!!!!!!!
      Şi dacă tot s-a numit Gustar - apoi vreau să zic ca nu am gustat din miere de albine, din nuci bune si proaspete, din legume şi fructe, care sunt acum din beşug în grădinile oamenilor, din vin buuuuun de casă.
Am ramas cu un mare Dor de Moldovă Independentă (dar asta e altă istorie).

Un prieten a scris luni dimineaţa pe facebook: "Anul asta nu am reuşit sa ajung la Gustar, dar după cum îmi dau bine seama: nici la anul nu voi ajunge.......!" 
Eu sper ca după "la anul" să-l conving că merită, din plin, cu adevărat!!!

Amintirea sărăciei

În textul de mai jos se vor regăsi oameni care s-au născut în fosta URSS, e istoria adevarată a unui om bun.

Am să-l redenumesc Miles, din respect pentru trăirile sale.



          S-a născut Miles imediat după Olimpiada din "80, mare eveniment monden pe atunci. A fost al patrulea copil în familie de oameni buni şi muncitori, care făceau "nareaduri" în kolhoz, care prăşeau norme, care învăţau nişte ziceri de-ale lui Lenin, pe care nici ei nu le întelegeau. Modul de a educa copii era parcă tot inspirat din lagăre sovietice: cu severitate, cu trebuinţă, cu muncă multă şi continuă. Modul de a trăi era inspirat din anii foametei din "47, mai cu economie, mai păstrat pentru zile negre... mai în sărăcie interminabilă, chiar dacă munceau de era udă cămaşa.
          După "90 felul lor de a trăi nu s-a schimbat prea mult, pentru că tot nu erau vremuri bune, pentru cei care muncesc cinstit, în special. Copiii au crescut, au plecat pe la casa lor, mezinul Miles tot s-a pus bine pe picioare:  casă, masă, copii. Însă avea ceva greu pe suflet, despre care nu zicea, dar care îl apăsa cu regularitate. Trebuia să vie şi ziua în care să exploadeze.
          Merge la părinţi, într-un week-end foarte trebuincios, trebuia să-i ajute, mai voia şi să-i vadă pe bătrîni, mai voia şi să se mai laude cu copii săi. Gospodărind prin ogradă vine un dor de zeamă de casă. Urmeză:
- Tată, mă duc să tai o găină. Pe care s-o nimeresc? (intrebarea e pusă cu intenţia de a primi raspunsul care e cel mai bun puişor...)
- Păi uite dragu meu, este acolo sub peretele casei, o gaina batrînă şi bolnavă, poate o tai pe aceea, să nu se piardă, că puişorii mai au de crescut încă.

apoi TĂCERE.... şi un monolog a lui Miles: era sărăcie-nu era de unde, înţelegeam,  acum este de unde-de ce tot sărăcie se numeşte? Sărăcie în suflet. S-au deprins a se jelui pe la toate colţurile că nu-i de unde, parcă le şi place să trăiască greu, parcă şi le este frică să trăiască mai bine, mai omeneşte. Să mănînce bunul la timp, să nu astepte să fie bătrîn, bolnav sau stricat..apoi hai să mîncăm ca să nu să se piardă... Doamne... şi pe mine vor să mă molpsescă de această sărăcie!!!
      Zeamă nu a mîncat atunci. A zis doar dur şi cu regrete. Apoi a înţeles de unde năduful cela vechi şi amar.

PS: În 2001 mor buneii unui prieten de-a lui Miles. După toată ceremonia îngropării, copii găsesc în cerdacul casei  lucruri bune, de valoare (distruse de vreme), care erau puse pentru zile negre. Buneii au murit. Lucrurile le-au aruncat.

NU AM CUVINTE DE ÎNCHEIERE AICI.......................................................

Noi platim, noi suferim

Din start îmi cer scuze de la lumea care i-am prins în poze.. fără permisiunea lor.

      Transportul rutier - mai exact cel care este reprezentat de aşa zisele microbuze,  este transport public, dar este şi micul business-ul a multora implicaţi în acest tip de activitate. Business-ul presupune clienti şi servicii, unii plătesc, alţii deservesc. Dar la noi în ţară, (cum se întîmplă în practic în toate sferele) e cumva invers principiul de Plătesc - Primesc. Noi plătim pentru călătorie, în schimb primim: viteză necalculată, frînare bruscă, atingeri de tot felul cînd numai e loc nici pentru un chibrit în picioare, iar şoferul se mai opreşte de două ori, ca să facă plinul la maxim, dispariţii misterioase din genţi...etc.
      Şi chiar daca ieşi din casă cu atitudinea pozitivă.... ai toate şansele să ajungi la destinaţie, fără atitudine şi cu amintirea unor clipe de coşmar.

Respir cu dor de tine - VIATA

Cind am inceput acum sa scriu de DOR, calculatorul meu nu mi-a dat caracterele limbii romane... Insa nu ma supar pe el...voi continua!

      Daca Dumnezeu este cel care a creat aceasta lume, atunci la sigur era indragostit, de a rezultat atita perfectiune.... O lume in care nimic nu este intimplator, nici iarba nu creste mai multa decit trebuie, nici ploaie in zadar, nici frig pe saturate, nici schimbare fara rost.... si nici o VIATA fara scop.
     Marea iubeste malul, muntele iubeste cerul, floarea iubeste soarele, linistea iubeste ecoul, tineretea iubeste infinitul, intelepciunea iubeste timpul..... si toate acestea - ca parte din VIATA sunt adorate de OM. Omul iubeste viata neconditionat - chiar daca il apasa timpul, chiar daca nu ajunge la infinit, chiar daca nu are liniste, chiar daca nu poate sti  cite si-ar dori.......
    Insa cel mai minunat lucru este ca omul poate face totul din inima, cu drag pentru ca VIATA sa fie un infinit izvor de clipe scumpe, asteptate si neuitate.
    Putem privi cu admiratie, putem auzi cu intelegere, putem vorbi cu calm, putem simti cu drag, putem cunoaste cu sete, putem intelege cu inima, putem imparti cu gindul, putem gindi cuminte, putem respira cu dor..... si mai sunt atitea cite le putem face................
    

Urme de umbre SOVIETICE

 
Am învăţat la istorie că în evoluţia lor, civilizaţiile, asimilează din detaliile cultural-comportamentale ale celor de care au fost asuprite (cotropite, gestionate, furate, acaparate, anexate.... ziceţi cum vreţi, rezultatul e acelaşi). Şi am mai simţit că nici spaţiul dintre Prut şi Nistru, ca civilizaţie, la acest capitol nu este o excepţie.
          Chiar dacă la fiecare pas încă ne întilnim cu o gîndire sovietică parcă modernizată, totuşi credeam că am depăşit faza cu multitudinea de aparate telefonice cu fir, situate pe un birou şi care la sigur sunt inutile, de vreme ce stăpînul oficiului detine un Iphone de toata frumuseţea. Uite că asta şi am văzut într-o instituţie (nu voi indica adresa exactă din repect pentru istorie) unde şi coridoarele miros a umbră veche, unde toata lumea ce munceşte acolo e atît de veche, că nu mai stiu nici ei cît timp a trecut decînd nu au făcut ceva pentru propriul progres ... şi muncesc pe principii TOT sovietice, se prezinta în oficiu departe după ora nouă dimineaţa (chiar daca ziua lor oficială de muncă începe la 8.30).... şi nu au uitat să mă atenţioneze că pe la 16.00 nu va mai fi nimeni disponibil să-mi răspundă măcar la telefon. :-)          
       Şi mă întreb acum: la ce oare le mai trebuie acele aparate telefonice cu fir, şi fără roata numerotată?  Poate e un STIL pe care al păstreaza...pentru a nu scăpa de umbrele trecutului "glorios"...???

Rezultate în lanţ

           "Cîine,  hai te rog şi-i speria pisica, că pisica nu vrea să mănînce şoricelul, iar şoricelul nu vrea sa roadă cureaua puştii, puşca nu vrea să împuşte lupul, lupul nu vrea să mănînce boul, boul nu vrea să bea apa, apa nu vrea să stingă focul, focul nu vrea să ardă toporul, toporul nu vrea să taie copacul, iar copacul nu se apleacă ca să-mi pot  lua clopoţelul care îl pun la gît oiţelor mele să nu le pierd....."..... în aşa fel termină o veche poveste - morala căreea se rezumă la prietenia strînsă dintre om şi cîine.... însă eu îmi permit să o folosesc ca un început pentru ce urmeză să scriu, pentru că include în sine cu exactitate firul gîndului propus pentru expunere.
           De ce nu sînt rezultate? O întrebare care o aud destul de des, oferită de şefi, de foarte şefi, de plătitori de impozite, de donatori de mită, de cei ce oferă cadouri, de cei ce aşteaptă mană din Cer,  de cei ce vreau ceva, dar încă nu ştiu ce, de toţi care - formal sau real - investesc într-un viitor mai bun.
          Cel mai interesant este răspunsul la această întrebare, care este acelaşi pentru toate categoriile de interogatori: "Nu ajung BANI!", iar apoi urmează explicaţia: că cîinele, că pisica, că şoricelul, că puşca, că lupul....şi tot aşa, numai nu EU sunt vinovat de nepăsarea de care dau dovadă eu şi cei din jurul meu.
        Doar nu este nevoie de BANI ca să arunci (sau să nimereşti) gunoiul în urnă; să propui o viteză normală, ca să nu stropeşti pietonii pe timp de ploaie; să rupi iarba la timp care iese printre asfaltul crăpat; să deconectezi electrocasnicile şi lumina dacă nu-ţi sunt de folos; să te împarţi cu o informaţie utilă cu un potenţial beneficiar; să dai prin moştenire lucrurile care nu-ţi mai sunt pe mărime ale tale sau ale copiilor tăi cuiva care la va lua cu drag; să propui o carte bună pentru citire........
         În ograda mea deja de cîţiva ani se investesc bani (care nu sunt suficienţi), şi nu sunt rezultate.
         Azi zic BRAVO vecinilor mei, care vin cu o iniţiativă de a investi şi suflet în ogradă. Că omului gospodar îi este drag sa fie bine şi în casă, şi în curte, şi în ţară.
         Dacă nu e omenie, nici banii nu-ţi sunt de folos pentru a avea rezultate. Aşa se întîmplă cu fiecare dintre cei ce fac parte din  cercuri vicioase.

Fă singur curat la tine acasă, la tine în curte, la tine în mahala - nu aştepta să vină cineva pentru tine s-o facă!

Strop de zîmbet

       

       Într-o super dimineaţă răcoroasă de sfârşit de iulie, cînd toată lumea se grăbea undeva să tot ajungă... mi-am permis să mă plimb, negrăbită, pe străzile centrale ale capitalei matinale.... şi nu pur şi simplu, ci cu o intenţie bine planificată. Distanţa presupunea pătratul din inima capitalei, în preajma Parcului Central.
        Verde, umed şi răcoare: o combinaţie pefecta pentru GÎNDIRE. Cu ochelarii de soare pe nas (căci apărea un soare mare şi intens) mi-am pus căştile şi ascultam nişte istorii şmechere... care nu te lasă fără un zîmbet scurt sau lung.... de care-ţi poti permite.
        Eu mi-am permis. Dar şi am observat nedumerirea celor cu care mă întîlneam. Îmi aduceam aminte de un studiu care a abordat starea de fericire a oamenilor din diferite state şi comportamentul acestora. Moldova nu s-a clasat printre cele mai fericite ţări, iar exteriorizarea emoţiilor pozitive aici este percepută ca manifestare a nebuniei.
      Cred că e timpul să învăţăm că nimeni nu se face vinovat de nefericirea noastră. A inspira o buna dispoziţie nu denotă faptul că ai nevoie de tratament neurologic. Şi se mai aude pe la colţuri: vrem în europa, vrem schimbare, vrem mai bine.... Ba bine că SCHIMBAREA tre să vie din noi, din fiecare!