Scrisori pe vânt - Vecinii

     

        Tanti Lica, așa îi spuneau toți de prin mahala, o mână de femeie pufoasă, cu ochi ca cerul și basmaua albă cu flori legată *la modă*, mereu avea ceva de făcut mai ales pe lângă gardul vecinei din dreapta. Mai niște flori sădea fără folos, le muta așa dintr-un loc în altul, mai niște ațe înnoda pentru viitoarele vlăstare cățărătoare și lucra cu atâta spor ca să-i fâlfâie colțul baticului binișor, poate o zărește Vica. Buna ei prietenă și amică, Vica.

     De ochii lumii nu-și vorbeau , căci soții lor se luaseră la harță acum un an, când Rușii au intrat în Crimea și, ca să nu fie gâlceavă în casă, o făceau pe solidarele. Însă aveau atâtea de făcut pe lângă gardul dintre ele....

      În prima săptămână de dupa scandal, umblau una la alta în cruce, ba să-i dea răzătoarea înapoi, ba să ceara borcanul cel pentru rachiu, ba să-i lase lăicerul uitat pe prispă la ea, așa încât să nu mai apară motive de trebuință în a bate la ușa. Apoi de nu găsea ceva prin casă, știa în sinea ei, că o fi la Vica, dar nu mai zicea nimic.... doar se umplea de necaz pe ruși și pe moșneag, care se *boldea în* Pervai Kanal toată ziua, până când nu i-a tăiat firul. Firul antenei trecea printr-un geam vechi și avea toate motivele să se rupă și de la sine.

      Băieții de la Telecom nu puteau veni, căci nu aveau nimic cu ei și cu furca lor pe care bătrânii  o numeau antenă, alți isteți prin mahala, pricepuți la cabluri, nu erau, așa că perspectiva liniștii de cimitir pentru lungile nopți de iarnă nu era îmbucurătoare. 

       Mai întâi tanti Lica și-a făcut treabă la vecini să vază ce timp va fi mâine, să-și potrivească ținuta pentru piață, mai târziu și Ion al ei a ajuns la vecini: trebuia s-o arate pe Ilinca la noutăți. Era nepoțica lor care picta. În picturile ei și-au vâzut ograda lor și cea a vecinilor. Un motiv bun pentru o strângere de mână.

Scrisori pe vant - Ruxanda la Paris

      La Paris se pornea ori de cate ori inchidea ochii si incepea a visa. La Paris cu o valiza imbulinata , un manteau bordeau si o esarfa in vant la despartire in aerogara.
Pe la 16 ani vorbea o franceza de invidiat.
O canta. ...
O povestea.
O adora.
     Insa nu voia sa se faca profesoara. Stia ea ce stia. Caci nu locuia la Polul Nord.
     Intr-o vara tinereasca, in Franta, la sud, cand se afla intr-o familie pentru a experimenta franceza vorbita l-a intalnit pe .... Lucio, pe faleza, avea zilele libere. Era marinar. A dus-o Lucio la Paris, apoi la maica-sa acasa, i-a luat si valiza cu buline si esarfa si a lasat-o sa-i invete franceza pe cei trei baieti ai lor in casa din Lisabona.
     Cand revinea de pe ape, cu un inca un manteau de o culoare noua, Ruxanda stia ca vor merge iar la Paris. Anul acesta manteau-ul este bordeau. Deci vor avea o fata. Culorile si copii ei de la Paris sunt un arc en ciel pe mal de ocean.

De la doamna Sobolanoaica adunate

- Abuzata?! Nici chiar asa! - plesni intr-un ras isteric , ridicand un zid de protectie, distinsa doamna Sobolanoaica!
Dupa cateva secunde incepuse a intinde un monolog, ca pietre de baza la zidul fragil ridicat anterior.
- O data nu a ridicat mana la mine, nu m-a incuiat in casa, in picioare nu m-a calcat, in portbagaj nu m-a dus (in copilarie se vedea scenarista horor, cred ). Cum poti sa spui asa?!
Si ma tinti cu ochii plini de regrete, continuandu-si monologul.
Are doa...r 42 de ani, niste ochi tristi si un suflet fericit ca nu a batut-o fostul sot, chiar daca din *laude * autohtone nu a mai scos-o, imbogatind cu regularitate vocabularul agresiv, incat se mira Sobolanoaica cum de le poate tine minte pe toate.

Abuzul verbal este o forma de ABUZ.

Scrisori pe vânt ( de la Moldova lui ‘92)

Un Georgel si o Speranta (Nadejda), doi smintiti intr-o ulcica de lapte

Le venii sa se joace de-a viata, ca e timpul urgent de maritat si insurat. Abia trecuse de 20 de ani si maica-sa Sperantei i-l ochise pe mire, potential afacerist : cu doua carute stricate la poarta, las ca le repara el cand mai trece febra tineretii, din banii de la nunta vor cumpara un calut : si poftim! si gospodaria inchegata! Speranta insa prindea muste, alegand patrunjel si visand la Juan Carlos sau oricare alt latino, din aia care dadeau tarcoale Mariei lui Lopez.
Pe Georgel nu-l urneai din loc cu una-doua, insa cand i-a mirosit a insuratoare, si nu cu te miri cine, ci chiar cu fata popii, fie ea si mai cascata (ei ma rog, o pot numi si visatoare ) asa de felul ei, il apucau ingerii de cercul rotii de la caruta stricata. Gata! O painica la timp pe masa va fi, un leu viu in circulatie tot iata ca este, poate si un post de tanitor de chei pe la biserica i-a garanta socru’ si ce viata frumoasa incepe!

Erau planuri de nunta intr-un an din proaspata de(r)mocratie si (in)dependenta a Moldovei.
Venise Toamna