Anul acesta trăim o toamnă agitată în
regiune, o toamnă plină de controverse
și paradoxuri pestrițate, o toamnă ce lasă să încolțească un bob al speranței
în sufletul fiecarui est-European și în inima fiecărui Român. Speranță care ne
aruncă, visând, spre vremuri mai bune, spre trai mai calitativ, spre un viitor
mai sigur.
Cu toate acestea, pe Unu Decembrie
avem motiv de a sărbători, noi, Românii din toată lumea. Aceasta zi –
reprezintă un apogeu al evenimentelor din 1918 care au dus la conturarea
Statului Român Modern, după secole de subjugare imperială străină. Acest an,
1918, reprezintă triumful idealului Național Român – un sentiment care nu orice
Basarabean îl cunoaște, nici chiar azi, după două decenii de inDEPENdență.
Numeroasele erori istorice care au
pus amprente grave pe Basarabia Mea – m-au lipsit pe mine, copilul, de a primi
o educație corespunzătoare în sensul apartenenței unui NEAM. Am crescut ca cetățean onest al țării
Republica Moldova…. Atât. Abia, matur fiind, m-am regăsit ca parte a NEAMului
Românesc … Mă simt minunat: avem același grai, același trecut, aceleași valori,
sunt și cetățean cu acte în regulă,
deci: Nu trebuie de inventat nimic ca soluție pentru criza identitară,
toate sunt de SUS orânduite. Mi-ar plăcea să se acționeze, în acest sens, cu
pași concreți ca să ajungă fiecare Basarabean să fie mândru ca și mine de un Tricolor frumos, de Imnul -care mi-ar plăcea
să fie Unic, de Carpații care-i simt ai mei…
La mulți ani
România MARE!!!!
Cu mare drag, Ana
Basarabeanca.