Confidențe de ziua TA

Anul acesta trăim o toamnă agitată în regiune, o toamnă  plină de controverse și paradoxuri pestrițate, o toamnă ce lasă să încolțească un bob al speranței în sufletul fiecarui est-European și în inima fiecărui Român. Speranță care ne aruncă, visând, spre vremuri mai bune, spre trai mai calitativ, spre un viitor mai sigur.

Cu toate acestea, pe Unu Decembrie avem motiv de a sărbători, noi, Românii din toată lumea. Aceasta zi – reprezintă un apogeu al evenimentelor din 1918 care au dus la conturarea Statului Român Modern, după secole de subjugare imperială străină. Acest an, 1918, reprezintă triumful idealului Național Român – un sentiment care nu orice Basarabean îl cunoaște, nici chiar azi, după două decenii de inDEPENdență. 

Numeroasele erori istorice care au pus amprente grave pe Basarabia Mea – m-au lipsit pe mine, copilul, de a primi o educație corespunzătoare în sensul apartenenței unui NEAM.  Am crescut ca cetățean onest al țării Republica Moldova…. Atât. Abia, matur fiind, m-am regăsit ca parte a NEAMului Românesc … Mă simt minunat: avem același grai, același trecut, aceleași valori, sunt și cetățean cu acte în regulă,  deci: Nu trebuie de inventat nimic ca soluție pentru criza identitară, toate sunt de SUS orânduite. Mi-ar plăcea să se acționeze, în acest sens, cu pași concreți ca să ajungă fiecare Basarabean să fie mândru ca și mine de un  Tricolor frumos, de Imnul -care mi-ar plăcea să fie Unic, de Carpații care-i simt ai mei…

La mulți ani România MARE!!!!

Cu mare drag, Ana Basarabeanca.

Pe unde se plimbă ADEVĂRUL....

Azi noapte s-a încheiat o săptămână MEMOrabilă ... o săptămână plină - pentru mine, pentru familia mea, pentru prietenii mei și pentru toți Românii drepți și CUminți!

De joi seară mușcăm atent din episoade mai sensibile din viața culturală a Basarabiei mele: Am trecut Nistrul cu Dumitru Matcovschi, am admirat balerinele din ”Spărgătorul de Nuci” și am recitit ”Luceafărul” într-o formulă spectaculoasă... și cuprinși de aceste gânduri... punem punct și în pașapotul ROMÂNesc, un punct de DREAPTA. Azi îmi zic -  suntem NOROCoși! Totuși, momentul ADEVĂRului, periodic, revine în forță - prin Poezii nemuritoare, prin Muzică eternă, prin Spectacole care dor și de ce nu : prin Atitudine de CETĂȚEAN CUminte!

17 noiembrie 2014, 5:45 dimineața

Vecinii Mei ca FENOMEN

       Am citit cu mult timp în urmă că ”cele mai apropiate rude sunt vecinii”. Mă pufnise râsul.... căci acasă, la mămica... am avut vecini buni, dar cu ”draci”... cum spunea chiar una din ele (dintre vecine).

Au trecut ani de atunci, ne-am văzut la casa noastră... și avem și vecinii noștri... și pot să zic cu certitudine că suntem niște norocoși ... NOROCoși cu adevărat!

       Nu am mai înâlnit alt undeva așa gen de relații cu vecinii: prietenoase, de înCREDere și pLINe de faMILIal! 

      Voi sublinia doar câteva detalii... 

- unii dintre noi păstrăm câte o cheie de rezervă la vecini - așa ca just in case;

- ne iubim copii reciproc, parcă ar fi ai noștri;

- deseori putem intra în casa vecinului fără a mai bate la ușă;

- avem cu cine servi câte o cafea matinală într-un week-end mai lenos;

- putem ieși în ogradă la o clacă, fără a fi necesar de a aduce argumente Pro și Contra;

- luăm exemplu unii de la alții în a face față cotidianului;

- ne zâmbim la fiecare binețe și mereu găsim timp pentru un ”ce mai faci?”;
- facem schimb de hănuțe de copii când le trece vîrsta... apoi revin înapoi dacă mai apare un bebe;

- copii mei nu simt lipsa comunicării cu alți micuți de vârsta lor...

....... și mai sunt atătea mici și mari minuni  care s-au născut în ograda mea din Stăuceni..... Sunt minuni, sunt sentimente... care nu se cântăresc, care nu au preț, care țin de OMENIE!

     Dacă vine ziua că trebuie să plec cu traiul în altă parte - mi-aș lua măcar jumătate din vecini cu mine....

P.S.: dedicație familiilor vecinelor mele: Veronica, Natașa, Tania, Ira, Rodica, Catea, Victoria, Rodica 2, Marina, Ala, Vera, Lena, Ana...  

        

”Sfătoșii COLORAȚI”

     

        În ajun de sărbători PASCALE zecile de mesaje de felicitare inundau posturile de radio, TV și pereții din orașul meu... Ce mai pafos, culori peste culori, tradiții reînoite, mese bogate și atâta ”sinceritate” în fiecare vorbă spusă.... și cel mai DRAG e că se întoarce lumea acasă.  Lumea care de vreme bună nu și-au văzut copii, părinții. Lumea care muncește din greu pentru bucata lor de pâine. Lumea care nu se mai regăsește nici acasă, nici în străinătate.... Lume rătăcită, exact ca în specatcolul  ”Oameni ai nimănui” (de Dumitru Crudu).
         Tare ”ingenios” să faci campanie electorală bazată pe Dorul omului de casa lui și de neputiința de a reveni ori de câte ori și-ar dori...
         .... dar ce știu ei? ce știu ei despre a sta departe de casa ta... despre a-ți lăsa copilul în grija vecinului, de a nu reuși să vii la funerariile tatălui tău, despre Marea Speranță că vor veni zile când nu va mai trebui să pleci la munci necalificate...???!!!
         Când vin sărbătorile, dau buzna bucuriile și tristețile, deodată, în casă Omului Basarabean... unii că au cu ce, dar n-au cu cine; alții au cu cine, dar, uite, că nu prea este cu ce....  Iar Felicitările oficialilor noștri... chiar te ”încălzesc”, pe bune, îți propun în grup soluții: cum și când ai putea să vii acasă, unde să investești cu ”succes” banul făcut și de  unde să-ți cumperi blilet pentru ziua cînd finisezi bănuții...
         .... și cum ”Homo Moldovanus este un construct în uniformă sovietică” (citez ” Politici imperial/statale și construcții identitare” de Octavian Țîcu), care mereu a fost ghidat în toate acțiunile sale, involuntar, și azi se lasă sfătuiți de ”mai hâtrii” neamului...  :(
       Eu sunt Român. 

În EXil AMar

”... am trecut și eu prin asta
... și părinții mei
... și buneii tot ...
toți am trecut printr-o etapă, printr-o condiție pe care am numit-o EXil...

- ultimii au fost ridicați noaptea, fără a fi întrebați, fără a avea o altă alegere, duși în Siberii, de unde nu s-a mai întors decît amintirea despre ei... (s-a numit deportare)
- pe părinți nu i-au ridicat, au plecat singuri, în țări mai bogate, după cîștig, dar și aici fără o altă alegere: căci în sate nu mai era de muncă, nu primeau salarii cu anii și copii cereau de mîncare (s-a numit imigrare nelegală, în mare parte)
- și noi am fost plecați, dar legal și pentru a face muncă necalificată, însă  bine plătită, și am avut de unde alege, așa cum se cuvine unei societăți democratice (s-a numit zarabotkă)... dar oricare din alegerea făcută presupunea defavoruri (ori materiale, ori emoționale)
.... trei generații unite prin același dor de casă, de țară, trei generații care, fără a putea alege, s-au ales cu soartă de surghiun....
      Bunicii au murit de DOR, părinții s-au uscat de DOR, iar noi am rămas cu un vag sentiment al nedeterminării...nici nu știm de ce ne este DOR... ”
__________________________________________(gînduri triste ale unui bun prieten)

      Azi pleacă lumea din țară cu tot cu familii, de bună voie, pentru că realizează că merită mai mult, merită o condiție materială satisfăcătoare, acces la servicii calitative, o atitudine democratică de facto, o bătrînețe mai asigurată....  însă avîndu-le pe astea de mai sus... RAReori reușesc cei plecați să-și echibreze emoțional explozia de sentimente legate prin același DOR de veacuri... 

SENSibilă la sfîrșit de săptămînă

        Pasionată de ceva vreme de un joc de cuvinte cu sens.... am reușit să-mi colorez viața foarte divers. Ceea ce-mi părea, cu un an în urmă, imposibil de combinat:  familie, casă, muncă, studii, autoinstruire, distracții și odihnă... acum toate ele - au devenit parte a ceea ce numesc eu Viață de zi cu zi.
       Învăț zilnic ceva bun, de la Oameni de EXcepție.... învăț că orice vîrstă are șarmul său și că puterea voinței este extraordinară....

     Cele șapte zile din săptămînă nu-mi sunt deajuns...
dar sunt suficente de a realiza duminică seara.... că a fost o saptămînă bună, CUminte... chiar minunată!!!
     Am reușit în fiecare dimineață sa mă trezesc mai devreme cu o oră sau două decît toți scumpii mei, pentru că atunci cănd se trezesc ei - să fie patru perechi de încălțări aranjate la ușă, patru rînduri de hăinuțe proaspăt călcate pe margine de scaun, patru cănuțe cu ceai călduț pe masă, terciul de ovaz cu fructe nici rece, nici fierbinte.... eu deja la patru ace...doar cu toată atenția și grija concetrată către ei....
    Am reușit să le duc dorul surorilor mele care s-au împraștiat în lumea mare în căutarea fericirii și să ne întîlnim în video conferință pe skype, ca în jurul mesei la mămica acasă.
    Am reușit să mai vorbesc cu scumpele mele prietene, cu unele chiar și să mă văd, și am exclus aproape în totalitate moda de a ne jelui... preferăm deja să ne laudăm cu micile noastre victorii din lupta cu cotidianul.
    Am reușit să motivez oameni din jurul meu să citească o carte bună sau un articol care merită, și eu să găsesc cele mai bune recomandări în ale cititului.... aici chiar am un punct FORTE de reverință...
    ....... și încă atîtea am reușit.... și îmi zic că sunt FERicită: suntem sănătoși, ne descurcăm și putem învăța.

      Ne mișcăm cu pași înceți către scopuri de lungă durată care ni le-am propus.... dar și ne trăim CUminți viața cu multitudinea de Clipe frumoase.
     Mi-ar place mult să învăț să nu mă mai supăr, chiar și atunci cînd este motiv, ca să nu pierd apoi muuuuult timp pentru a găsi leac pentru indispoziție.
     Nu este timp pentru supărări, pentru urît, pentru prostie. Am o viață frumoasă pe care aș vrea s-o trăiesc excepțional și să le reușesc pe toate cu drag.
 

Dedicație....cu CRIN

În ajun de sărbătoare feminină și
     inspirată de acțiunile unor femei de excepție, aș vrea mult prin această postare să aduc gînduri bune celor care au trecut prin viața mea și au lăsat urme care m-au facut să învăț, să lupt, să fiu puternică, să mă inspir, să avansez......
....prima e mămica mea... cea care m-a inspirat să fiu o luptătoare, chiar și atunci cînd aveam impresia că momentele dificile mă depășesc... (mămica mea se numește Maria)
...apoi e surioara mea Taniușa, de la care pot să mă molipsesc de muuuultă răbdare feminină...
...de corectitudine și perseverență m-am inspirat de la două profesoare ale mele: prima mea profesoară de istorie, dna Maria Druga, și mai tîrziu, de la minunata mea profesoară de Asistență socială, dna Marcela Dilion...
... despre prietenie reală și de lungă durată învățăm împreună cu prietena mea, Rodica,  deja de 18 ani...
... de a pune accent pe mîncare sănătoasă, în premieră m-am molipsit de la nășica mea, Nina...
....a fi ingenioasă și activă am învățat de la dna Valentina Volontir, cea mai bravă șefă a mea (ex...deja)...
... a învăța continuu și cu plăcere am învățat de la scumpa mea, Marina Damian... și fără să-mi dau seama... deseori  mă prind printre mediile academice...
....cum e posibil de combinat un domeniu științific cu trări profunde sufletești... încă învăț de la punctul meu de admirație, Viorica Olaru (citindu-i cartea)...
.....și de la fiecare femeie CUminte, cu care viața ne-a unit pentru o clipă, pentru un an sau pentru un gînd, am luat ce avea ea mai bun: exemplu de ținută, gust, preferite culinare, nuanțe de romantism, mici idei de a fi deosebită.

Vă mulțumesc că sunteți în viața mea și îmi doresc să vă știu FERICITE!!!