Atitudine

Am adunat de la oameni simpli idei despre teoria existenţei umane în care ma regăsesc în fiecare cîte puţin şi de care mereu încerc să ţin cont.
           De cînd mă ţin minte (copil de vreo 5 ani) ştaim sigur că Dumnezeu e cel care decide soarta noastră, El ne trimite pe Pământ, El ne ridică la cer. Asta o ştiau bunicii mei, aşa au vrut ei ca să ştim noi, nepoţii. La scurt timp, cînd bunica mea trece în nefiinţă, şi particip cu repeziciune la toata ceremonia înmormîntarii, realizez că lumea este mai reală... Corp, suflet, cer, Pamînt....
          Mai tîrziu am întîlnit lume care erau (poate sunt şi azi) siguri că ei sunt stăpînii în lume, pe viaţa lor..... unii din ei s-au dezamagit deja, fiind victime ale unor accidente sau pierderi importante.
          Cu anii ce trec, îmi apar în cale oameni care cred ca suntem alte forme de existenţă şi toate simţirile neînţelese de noi, vin ca moştenire de la viaţa noastră anterioară.
          Evoluţioniştii s-au înmulţit în ultimul timp, mai multe persoane cu un dezvoltat simţ al raţiunii care pot şi ştiu cum să explice cum trăieşte un OM şi majoritatea fenomenelor care-l înconjoara pe OM,dar şi aici mai e loc de noţiunea NU ŞTIU!
          Un mesaj uimitor despre ce şi unde se află în univers am auzit de la un copil care este convins că acolo în cer se joaca împreună Bojica, Moş Craciun şi un nănuţ care a plecat mai devreme acolo sus nici nu a reuşit  sa fie macar un pic bătrîn.
          Însă oricare nu ar fi teoriile genezei omului există un mare ADEVĂR care îşi face loc în fiecare din ele: Atitudinea noastră faţă de noi înşine şi de perceperea unui rost al trăirii noastre pe TERRA!!!!!!!!!!!