Tot ce ramanea in urma dialogului intre cele doua brunete era un ecou plin de « asteptari ». Bine, asa mai mult ciocolatii decat brunete, cu radacinile albe, cu plete rare in vant, cu mainile mici si uscatii ce se mangaiau una pe alta si muuuulte doruri ascunse printre ridurile lor. Una, sezanda pe scaunul de la poarta, si cealalta, uitandu-se la ea curioasa de pe fotografia veche, ce atarna din pomelnicul Mariutei.
Primul plecat a fost fratele Mariutei. Plecase la armata. Apoi razboi. Apoi asteptare. Apoi nimic. Doar nume.
Urmatorul plecat era fratele mamei si intreaga sa familie. Au fost « invitati » sa « exploareze » Siberiile. Apoi asteptare. Apoi nimic. Doar nume.
Au urmat plecari mai dragi. Pleca Gigel la targ duminica. Apoi asteptari. Apoi un sal inflorat. Apoi ghetute lui Traian al lor. Apoi ducea toata averea pentru un colt de paine. Apoi asteptare. Apoi foame. Apoi multe morminte fara nume.
Tare a mai durut plecarea mamei. A lasat numele si icoanele cu mine.
Dupa care plecase Traian la Hancesti. Pentru rost. Apoi asteptari. Apoi nora Cristina. Plecau si reveneau cu o voiciune de copii cuminti. Pana iar au urmat asteptari. Scrisori din Franta. Un sal inflorat de Craciun. Un telefon. Un apelat fara nume. Apoi o nota de la Cristina ca si-a schimbat numele. Traian disparuse. Plecase la mina. S-a intors doar numele.
S-a mangaiat Mariuta o vreme cu plecarile si asteptarile vecinilor. Apoi doar asteptari. S-a sters de pe cutia postala si numele ei, al lor.
Acum asteapta doar primavara. Inca una. A 93-a. Cu randunelele ei. Ele revin neaparat. Mereu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu