Stiam intotdeauna ca voi fi invatatoare. Era unica profesie care putea sa-mi permita a fi ce am jurat mamei : buna si corecta. La sapte ani, cand tata mi-a zis ca mama si-a trasferat resedinta in ceruri, mi-am amintit, de indata, cum ma rugase sa jur, acum o saptamana, ca voi fi buna si corecta, in primul rand cu mine. Dupa care imediat plecase la spital si nu s-a mai intors. Am primit mai tarziu o scrisoare, ultima, de la ea, cu aceleasi ...rugaminti, pictate cu litere frumoase, ca niste codite de castraveti.
Cu toate aceste tristeti, am avut totusi o copilarie foarte blanda. Bunica a avut grija sa ma imbodoleasca cu atat de multa atentie, incat ma simteam ca o branza putina in placinta din aluat mult si pe alocuri ma decora cu codite de castraveti : vara proaspeti, iarna murati.
Apoi si invatatoare am ajuns. Invatam bobocii sa indoaie penite si coditele la fel de fel de flori si zarzavaturi.
Mi s-au parut putine literele si coditele si m-am facut profesoara. De franceza. Asa am ajuns sa cant Liberté si cu vocea si cu inima. Venita in capitala dintr-un satuc al “marelui regat ceausist “ , nu puteam sti ce-i aia libertate, decat daca alergam descult pe toloaca si numaram picioarele mieilor in ajun de Paste, asa cum mai tarziu ne-au numarat pe noi, tintind cu teve de tun si de pusca, exact in momentul cand daduse buzna in mintea noastra acea Liberté.
Tocmai cand simteam ca sunt cea mai buna cu elevii mei, a trebuit sa fiu corecta si sa-i trimit acasa. Era o zi foarte agitata. Plina de miros de praf si de sange. Si pentru ca acasa nu ma astepta nimeni, si o alta profesoara copiilor mei puteau gasi mereu, am decis ca drumul meu trebuia sa treaca prin piata. Scrisesem pe hartie mare - strofele mici si grele, cu dedicatie pentru ucigasii de destine si sperante, care-mi zaceau in piept de ani buni…. A fost primul meu act de curaj. Curajul ce s-a transformat in dezamgire. Una fara sfarsit.
Iti scriu din Narbonne. Aici locuiesc de peste 25 de ani. Invat bobocii sa tapeze corect terminatiile verbelor. Mai duc dorul coditelor insirate, pe pagina alba, de penita veche plina cu cerneala. Imi mai aduc aminte de lumina slaba ce intra in clasa printre geamurile mici si cele cateva ore de electricitate alocate pe zi… atata ar fi fost suficient ca sa infloreasca in inima românului ideea unei lumi mai bune, mai corecte.
Cu toate aceste tristeti, am avut totusi o copilarie foarte blanda. Bunica a avut grija sa ma imbodoleasca cu atat de multa atentie, incat ma simteam ca o branza putina in placinta din aluat mult si pe alocuri ma decora cu codite de castraveti : vara proaspeti, iarna murati.
Apoi si invatatoare am ajuns. Invatam bobocii sa indoaie penite si coditele la fel de fel de flori si zarzavaturi.
Mi s-au parut putine literele si coditele si m-am facut profesoara. De franceza. Asa am ajuns sa cant Liberté si cu vocea si cu inima. Venita in capitala dintr-un satuc al “marelui regat ceausist “ , nu puteam sti ce-i aia libertate, decat daca alergam descult pe toloaca si numaram picioarele mieilor in ajun de Paste, asa cum mai tarziu ne-au numarat pe noi, tintind cu teve de tun si de pusca, exact in momentul cand daduse buzna in mintea noastra acea Liberté.
Tocmai cand simteam ca sunt cea mai buna cu elevii mei, a trebuit sa fiu corecta si sa-i trimit acasa. Era o zi foarte agitata. Plina de miros de praf si de sange. Si pentru ca acasa nu ma astepta nimeni, si o alta profesoara copiilor mei puteau gasi mereu, am decis ca drumul meu trebuia sa treaca prin piata. Scrisesem pe hartie mare - strofele mici si grele, cu dedicatie pentru ucigasii de destine si sperante, care-mi zaceau in piept de ani buni…. A fost primul meu act de curaj. Curajul ce s-a transformat in dezamgire. Una fara sfarsit.
Iti scriu din Narbonne. Aici locuiesc de peste 25 de ani. Invat bobocii sa tapeze corect terminatiile verbelor. Mai duc dorul coditelor insirate, pe pagina alba, de penita veche plina cu cerneala. Imi mai aduc aminte de lumina slaba ce intra in clasa printre geamurile mici si cele cateva ore de electricitate alocate pe zi… atata ar fi fost suficient ca sa infloreasca in inima românului ideea unei lumi mai bune, mai corecte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu