Eh, gerul si albul… inca imi sunt dragi.
Nu au insa miros de brad. Nici de cozonac. Nici macar de lemne arse. ...
Imi sunt dragi pentru ca aveau grija sa-mi stearga imaginea unui sfarsit de lume din fata ochilor. Iarna lui ’47.
Dupa ce a inghetat scoarta pamantului, se mai domolise mirosul de moarte de prin partile locului. Intr-o dimineata satul s-a trezit nins. Zapada m-a facut sa cred ca m-am trezit in rai. Nu se mai vedeau trupurile in descompunere de la marginea satului. Deci puteam sa uit pana-n primavara de imaginea unei movile in putrefactie. Si erau gramada vecini care nu si-au vorbit vreodata, matusile din strana de la biserica, femeia muta de la marginea satului cu tot cu copii, o familie de turnatori si cumatrii lor... Atunci am inteles ca foamea nu alege si nici de pomana nu da.
Luasem in graba cojocul tatei din tinda si eroic strabateam zapada din ograda. Mancam si beam zapada. Apa din fantani era infecta. Si pan’ la izvor nu aveam putere sa merg pentru o galetica cu apa. Acea zapada mi-a inlocuit pentru cateva ore si zaharul, si sarea, si soarele bland, si prosopul curat. O zapada dorita si urata in acelasi timp.
Iarna ‘ceea venise cu tot cu coasa. Pan’ la Paste ramasesem vreo patruzeci de suflete disperate in sat. Apoi a nins cu flori de cires. Apoi am facut faina din samburi de cires. Si cand am crescut mare mi-am facut casa pe deal. Sa ajung mai usor la izvor.
Nu au insa miros de brad. Nici de cozonac. Nici macar de lemne arse. ...
Imi sunt dragi pentru ca aveau grija sa-mi stearga imaginea unui sfarsit de lume din fata ochilor. Iarna lui ’47.
Dupa ce a inghetat scoarta pamantului, se mai domolise mirosul de moarte de prin partile locului. Intr-o dimineata satul s-a trezit nins. Zapada m-a facut sa cred ca m-am trezit in rai. Nu se mai vedeau trupurile in descompunere de la marginea satului. Deci puteam sa uit pana-n primavara de imaginea unei movile in putrefactie. Si erau gramada vecini care nu si-au vorbit vreodata, matusile din strana de la biserica, femeia muta de la marginea satului cu tot cu copii, o familie de turnatori si cumatrii lor... Atunci am inteles ca foamea nu alege si nici de pomana nu da.
Luasem in graba cojocul tatei din tinda si eroic strabateam zapada din ograda. Mancam si beam zapada. Apa din fantani era infecta. Si pan’ la izvor nu aveam putere sa merg pentru o galetica cu apa. Acea zapada mi-a inlocuit pentru cateva ore si zaharul, si sarea, si soarele bland, si prosopul curat. O zapada dorita si urata in acelasi timp.
Iarna ‘ceea venise cu tot cu coasa. Pan’ la Paste ramasesem vreo patruzeci de suflete disperate in sat. Apoi a nins cu flori de cires. Apoi am facut faina din samburi de cires. Si cand am crescut mare mi-am facut casa pe deal. Sa ajung mai usor la izvor.
De Craciun caut copiii cu cei mai tristi ochi, de la margine de lume, si impart macare cu ei. Anul acesta iti scriu din Mongolia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu