Urare de Crăciun

Scumpii mei prieteni de suflet...

Să aveţi parte de sărbători minunate: să fiţi sănătoşi, frumoşi la chip şi suflet, ingenioşi, CUminţi, curajoşi, originali, înţelegători şi înţelepţi.

De Crăciun să aveti pe cine ţine de mâină, pe cine cuprinde.... ca să vă fie cald la inimioară...
Iar tot Anul Nou 2014.... să vă aduceţi aminte, periodic, că puteţi  fi şi copil: inocent, naiv, vesel, curios, şmecher............
Un Crăciun fericit şi un An Nou mai BUN !

VERDE - de la (B) Vrăduţ !!!

    Poate copilăria n-a fost o vârstă, ci o altă existenţă, mai precis un alt fel de existenţă. Un vis din care m-am trezit. Tot ce a urmat a fost viaţă.
                                                                                          Octavian Paler

 -Ce cadou ţi-ar plăcea să-ţi aducă Moş Crăciun anul acesta? întreb eu serioasă pe mezina mea, Alisa.
- Verde... răspunde dînsa şi mai serioasă.... şi tace.
- Ce să fie verde, draga mea? - întreb eu nedumerită.
- Verde - de la Vrăduţ, zîmbeşte mademoiselle şi mă cuprinde...

A doua zi am şi împodobit minunea de VRĂDUŢ...şi am mai scris o slovă în dicţionarul copilăriei!!!

Copil CUminte

      La început de decembrie, ca în fiecare an, (deja de 3 ani)...cautăm pixul magic cu sclipici şi scrim scrisoare lui  Moş Crăciun.
      Prea multă nerăbdare inundă casa în aşa clipe -  încît nu mai reuşim să ne laudăm cît de bune la suflet şi cuminţele am fost tot anul.... Aşa că scrim direct despre cadouri!
      Anul acesta însă am avut parte de un moment deosebit, cum poate doar o dată în viaţă poţi întîlni sau auzi, fenomen pentru casa noastră....... Anişoara, fiica mea mai mare, a zis: "Dacă Moş Crăciun nu locuieşte în România (ea ştie cu certitudine că acesta vine din Laponia) de unde ar putea să-mi aducă căluţul de la minimax, atunci nu ştiu ce să-i scriu, mami, eu am de toate, nu am nevoie de nimic!"
.............................................................................................................................
Eu...atunci tăcere........... am înţeles că copila mea gîndeşte ca un matur, a crescut şi în înălţime, şi în înţelepciune!
Eu mulţumesc dînsei  pentru aşa cadou de sărbători ..chiar nu pot avea ceva mai valoros!!!!

PS: şi din respect pentru Moşu şi de protocol de sărbătoare am scris într-un final: o păpuşă şi o carte!!!!

Oare nu merită cea mai mare, mai frumoasă şi mai deosebită carte?!?!

Pe dreptate

am scris asta in iunie inca.... azi e tot valabila!

Azi dimineaţă m-am deplasat cu troleibusul... şi încă unul din cele noi, pe care scrie că e meritul nostru...! Comod, curat, fără îmbulzeală... şi am mai reuşit să observ oameni minunaţi. Un domn care susţinea că are 94 de ani, aranjat la patru ace, timp de doua minute a înşirat povestea lui într-o limbă frumoasă românească... Indignat niţel că pe vremea "ridicărilor" nu era dreptate. Totuşi mulţumit de ziua de azi că e mai bine...mai pe dreptate: stă aşezat pe scaun, în troleibus nouţ... După cum şi merită!!!
Chiar dacă era vorba despre diferite dreptăţi sau nedreptăţi! — at Parcul Central.

Paradox-uri Chişinăuene

Chişinăul meu a fost frumos de ziua lui, a fost plin de culoare, de oaspeţi, de cadouri, de urări...

Tot ce s-a discutat în media în ziua de 14 octombrie a fost cu şi despre el, despre Chişinăul meu. Chiar dacă am avut şi eu oaspeţi, am reuşit să prind unde pline de păreri......

 -se doresc parcări la stadarde europene, dar nici de cum să se plăteasca pentru asta;
 -se doreşte bilet la troleibus de 50 bani, dar trolebusul sa fie unul nou, confortabil;
 -se doreşte ca piaţa centrală să fie stramutată într-o margine de oraş, dar să existe posibiliatate de a face cumpărături ieftine în centrul capitalei;
 -mulţi visează la un oraş curat, dar aruncă mizeria jos;
- se cere păstrarea monumentelor de importanţă arhitecturală, dar se dau bani grei pentru demolarea şi înlocuirea acestora;
 -se manifestă indignare faţă de cei care muncesc la măturat ogrăzi, dar factura pentru servicii nu este achitată de luni de zile;
 -cei care au mai fost în alte ţări europene, caută zîmbet cald pe chipurile celor de acasă, dar ei înşişi au o mutră posacă;
 -toţi caută vinovaţi de ne-zîmbet, de ne-iarbă, de ne-curat, de ne-istoric, de ne-ieftin.... în schimb ei vor capitală europeană în stilul anilor '80. Paradox!

Anotimp cu efecte

Toamnele frumoasele....sunt pline de culoare, de schimbare, de evenimente şi de sentimente.....

    Un început de octombrie promiţător se arată la orizont.... cu ploaie, cu vînt, cu nunta lui badea, cu ambele bunici acasă, cu plăcinte cu bostan, cu *vin de clasă facut cu drag la sol* :), cu tanti Ala ce va veni acasă din SUA după un buchet buni de anişori lipsiţi de aici, cu ziua de naştere a unor fetiţe scumpe şi dragi (Mădălina şi Lia-Emanuela), cu legare de buchii la capitotul citire pe silabe.... şi încă muuulte care ne sunt rezervate să le savurăm.

    Venim cu o moştenire bună din septembrie... :-). Eu şi fiica mea mai mare purtăm ochelari. Doamna oculist (ă) ne-a propus insistent să o facem, pentru a avea rezultate bune mai tîrziu.... principalul argument de convingere este: ve-ţi arăta mai cuminţi şi numai bune de dus la şcoală. Deci: mica merge la şcoală toamna viitoare (pînă atunci se va împrieteni cu ei, cu ochelarii). Acum şi mama caută loc de studii.. nu, nu, nu la şcoală... sau poate.... de ce nu? O şcoală bună a vieţii, doar mă rog de viaţă să-mi propuie dascăli buni, unii cei mai buni, care sa le fiu recunoscătoare că am reuşit să învăţ ceva de la ei.
    Noi vom fi cuminţi şi cu minţi..... în astă toamnă...
Dar voi???

(Ne)tăcere!

     Dacă tăceai....
ştiţi cu toţii ce propune celebra zicere....
     Însă uneori cînd bucuriile sunt prea multe sau durerea prea mare... simţi nevoia de a striga ca să molipseşti de fericire şi pe cel de alături sau să cauţi un ajutor cînd eşti disperat. Oricare raison nu te-ar motiva să vorbeşti, totuşi e demonstrat că ajută. Comunicarea ajută şi nici un fel de filosof nu-ţi poate fi prieten atunci cînd te sufoci de foarte multe emoţii.
    Doar că ideal ar fi să reuşeşti a vorbi cu un Om Bun....!!! Alfel nici nu are rost..............................................

Suflete tinere - atitudini diverse

Să trăieşti o viaţă şi să ajungi către 60 sau 70 de ani şi să te simti cu un suflet de o culoare azurie, uşor, plin de amintiri frumoase şi încă să speri că mai poţi simţi flacără a iubirii, fie ea şi una matură, înţeleptă...

O asemenea formulă de a trăi am descoperit la puţini oameni din spaţiul prin care merg, în care exist!
Şi pe lîngă faptul că o rutină banală îşi face loc în viaţa fiecăruia din noi, cu perindări de evenimente mai mult sau mai puţin aşteptate, ne întîlnim şi cu nişte prejudecăţi aiurite la nivel de comportament decent la o anumită vîrstă, parcă unor oameni cu situaţii deosebite, le este interzis să iubescă dacă depăşesc vîrsta adolescenţei. Şi nu că aş vorbi de pe pereţi, doar expun găndul unor oameni tineri, cu scaun la cap şi parcă cu mintea sănătoasă. Bine am zis *parcă*, că după aceste expuneri.... la sigur nu e nimic sănătos în atitudinea lor. Ei sunt bătrîni deja prin faptul cum gîndesc... unde crezi că se mai poate găsi loc şi de vise, de speranţe.....?!?!
Ar fi bine să poţi învăţa din frumoasele trăiri ale altora........................ nu să condamni sentimentele lor!

Plouă cu intenţii duble

Îmi place toamna, căci ploile sunt mai dese....
Şi spală, curăţă, şterge tot ce este in plus... că să devină încă mai urît: gropile mai adînci, vopseaua mai împrăştiată, liniştea mai închipuită, papuci mai murdari, soare mai puţin...
sau mai frumos.... cu mai multe umbrele multicolore, mai multe clipe alături de cei dragi (sub o plăpumioară caldă), cu speranţe frumoase pentru un an nou mai roditor, cu timp răcoros pentru gînduri curate şi cu infinita căutare a luminii....

Prefer sa cred că bunele vor fi mai multe, mai gîndite, mai aşteptate.
Şi dacă vă vine vro idee trăsnită de manifestre în toiul ploii, nu ezita să o realizezi. Vei avea despre ce-ţi aduce aminte! Clipe  unice!!!

Dar din dar....

 Dar din dar se face RAI, unii dăruiesc, alţii "stau" în RAI!!!!

*- Mami, de ce transportul public nu merge prin PMA? De ce înconjurăm?, întreabă o fetiţă, în zi de week-end, pe la ora amezii, care stătea alături de mine în transport public.
- Păi uite, draga mea! A venit un nene cu barbă de la Moscova şi o face pe şefu' la noi la Catedrală! (parcă puţini şefi sunt acolo) - răspunde mami neîntîrziat.
-Dar ce fac atîţia polizzei? Nu cumva vreau să-l prindă pe şefu'? - tot nedumerită intreabă copila.
-Ei, uite, că de data aceasta, nenii polizzei (cum îi numesti tu), au menirea să păzească straiele luxoase şi bijuteriile acestui şef, ca nu cumva noi sau alţi neşefi să vrea şi ei din mila lor, cumva cu sila!"
- Mami, atunci toţi şefii au barbă?
- Nu drăguţa mea, nu toţi. Şefi sunt toţi cei care au bani, mulţi bani.............cu barbă sau fără!*
...........................................................................................................................................................
      Apreciez oamenii care presupun o anumită apartenenţă religioasă .... dar şi mai mult îi apreciez pe cei care au suflete şi minţi  luminate.....

      Citeva ore în şir mi-a sunat în urechi acest dialog... ca să fie încununat cu totalitatea ştirilor despre acest eveniment de sîmbătă şi dumincă seara. Ce mai senzaţie: a venit însuşi Patriarhul de la Moscova, să se roage pentru bunăstarea moldovenilor, parcă nu ei susţin că Dumnezeu e Sus, e Mare, e în inima fiecăruia, El nu are nevoie de timp şi spatiu fizic, ca să ne audă rugăciunile.... Că dacă se ruga Patriarhul de acolo din Russia, nu era să-l audă Bunul Dumnezeu. Parcă bucăţica mea de Basarabie e mai pe culme, mai aproape de cer, mai aproape de Dumnezeu.
      Şi cel mai deosebit a fost să ascult ideile unor intervievaţi vis-a-vis de înaltul oaspete: "..e ca un al doilea Isus pentru noi!".... Doamne! Să audă Dumnezeu ce vorbeşti femeie!? Ce minte obosită trebuie să ai ca să poti gîndi, să poţi rosti asemenea comparaţii.
O stare de spirit sănătoasă este mereu ghidată de sentimente, dar şi de raţiune.
TREZEŞTE-TE NAŢIUNE!!!

Un ocean de vise

       Asemeni unei ape imense, mereu în schimbare, mereu în mişcare... sentimentele sunt cele care te motivează o viaţă întreagă, ele sunt infinite, sunt pline, sunt goale, sunt rapide, sunt amare, sunt absolute.... Sentimentele ne determină să visăm, să avem un ocean de vise.... pe care să le împarţim cu cei care ne sunt dragi.

Nici o avere mare sau mică, nici un portmoneu plin sau foarte plin nu poate motiva omul să viseze. Am cunoscut de o potrivă oameni cu şi fără vise... cei din urmă aparent plini...erau atît de goi...
Mi-aş dori ca fiecare om să fie plin de vise nobile, de speranţe frumoase şi de sentimente dragi, interminabile... Cîtă lume bună ar fi, ...cîte lucruri frumoase s-ar face....

P.S. Azi întîlnesc cu preponderenţă mal humeur în dimineţi frumoase, însorite, sete nebună de averi interminabile care se pot risipi în citeva clipe, invidie nesănătoasă, nemulţumire continuă şi indiferenţă vis-a-vis de propriul progres intelectual şi emoţional (aici fac referinţă la artă, creaţie, lectură, muzică, concerte de calitate...etc).... Astfel nu se mai poate VISA!
Urme în suflet lasă nu formulele financiare, nu bijuteriile luxoase, nu super limuzinele, nu sacul cu bani.... Puţini, foarte puţini, sunt cei ce au tote astea şi sunt pe deplin fericiti

Gustar AMAR

        Nu mai aveam răbdarea să-mi pot organiza gîndurile...ca să scriu despre o părere... a mea....despre evenimentul din week-end.
        August, dor, fest.......... Multă lume astepta Gustar-ul ca să-şi poată manifesta un Dor nebun de ţară, de evenimente culturale, de odihnă rustică.
După ce au trecut acele zile pline de Moldovă... pot să scriu....
          Este loc de mai mult, de mult mai mult!!!
Am mers într-acolo în compania unor oameni BUNI. Am ascultat şi părerile lor despre tot ce s-a numit organizare....Azi mi-ar placea sa-i vad pe ei în postură de organizatori, sunt sigură că ar face faţă. 
         Miile de oameni care s-au deplasat spre Orheiul Vechi au căutat spiritul local naţional care ar fi cuprins de tot ce avem noi autohton. Descriu aici ce am găsit: pereţii pietroşi, vechi şi primitori ai localităţii.... era bine, sunt ai noştri; cîteva umbrele cu descrieri de pensiuni locale, rustice... tot e bine; produsele din algilă foarte la temă; confecţiile cu iz tradiţional (mai puţin accesibile ca preţ) şi mulţimea de agenţi economici (mai mari) care şi-au permis călătoria, şederea şi promovarea aşa- zisului produs autohton: Bere Chişinău, Orhei-Vit, Starnet, TucanoCAFE (*ultima, în special, are o imagine extrem de tradiţional- moldovenească*) etc.
     După suprasoliciatarea voinţei mele de a vedea totul în nuanţe pozitive.... am decis să ne mai plimbăm prin regiune.... şi la eşire ne aştepta surpriza. Tocmai se apropia delegaţia filatelistă... că nici nu stiu cum s-o numesc, pentru a da start oficial evenimentului.... am stat în coadă de maşini preţ de 15 minute... chiar foarte dezamăgiţi.... că nu puteam ieşi, parcă nu e loc pe drum de doua rînduri de maşini...?????!!!!!!!
      Şi dacă tot s-a numit Gustar - apoi vreau să zic ca nu am gustat din miere de albine, din nuci bune si proaspete, din legume şi fructe, care sunt acum din beşug în grădinile oamenilor, din vin buuuuun de casă.
Am ramas cu un mare Dor de Moldovă Independentă (dar asta e altă istorie).

Un prieten a scris luni dimineaţa pe facebook: "Anul asta nu am reuşit sa ajung la Gustar, dar după cum îmi dau bine seama: nici la anul nu voi ajunge.......!" 
Eu sper ca după "la anul" să-l conving că merită, din plin, cu adevărat!!!

Amintirea sărăciei

În textul de mai jos se vor regăsi oameni care s-au născut în fosta URSS, e istoria adevarată a unui om bun.

Am să-l redenumesc Miles, din respect pentru trăirile sale.



          S-a născut Miles imediat după Olimpiada din "80, mare eveniment monden pe atunci. A fost al patrulea copil în familie de oameni buni şi muncitori, care făceau "nareaduri" în kolhoz, care prăşeau norme, care învăţau nişte ziceri de-ale lui Lenin, pe care nici ei nu le întelegeau. Modul de a educa copii era parcă tot inspirat din lagăre sovietice: cu severitate, cu trebuinţă, cu muncă multă şi continuă. Modul de a trăi era inspirat din anii foametei din "47, mai cu economie, mai păstrat pentru zile negre... mai în sărăcie interminabilă, chiar dacă munceau de era udă cămaşa.
          După "90 felul lor de a trăi nu s-a schimbat prea mult, pentru că tot nu erau vremuri bune, pentru cei care muncesc cinstit, în special. Copiii au crescut, au plecat pe la casa lor, mezinul Miles tot s-a pus bine pe picioare:  casă, masă, copii. Însă avea ceva greu pe suflet, despre care nu zicea, dar care îl apăsa cu regularitate. Trebuia să vie şi ziua în care să exploadeze.
          Merge la părinţi, într-un week-end foarte trebuincios, trebuia să-i ajute, mai voia şi să-i vadă pe bătrîni, mai voia şi să se mai laude cu copii săi. Gospodărind prin ogradă vine un dor de zeamă de casă. Urmeză:
- Tată, mă duc să tai o găină. Pe care s-o nimeresc? (intrebarea e pusă cu intenţia de a primi raspunsul care e cel mai bun puişor...)
- Păi uite dragu meu, este acolo sub peretele casei, o gaina batrînă şi bolnavă, poate o tai pe aceea, să nu se piardă, că puişorii mai au de crescut încă.

apoi TĂCERE.... şi un monolog a lui Miles: era sărăcie-nu era de unde, înţelegeam,  acum este de unde-de ce tot sărăcie se numeşte? Sărăcie în suflet. S-au deprins a se jelui pe la toate colţurile că nu-i de unde, parcă le şi place să trăiască greu, parcă şi le este frică să trăiască mai bine, mai omeneşte. Să mănînce bunul la timp, să nu astepte să fie bătrîn, bolnav sau stricat..apoi hai să mîncăm ca să nu să se piardă... Doamne... şi pe mine vor să mă molpsescă de această sărăcie!!!
      Zeamă nu a mîncat atunci. A zis doar dur şi cu regrete. Apoi a înţeles de unde năduful cela vechi şi amar.

PS: În 2001 mor buneii unui prieten de-a lui Miles. După toată ceremonia îngropării, copii găsesc în cerdacul casei  lucruri bune, de valoare (distruse de vreme), care erau puse pentru zile negre. Buneii au murit. Lucrurile le-au aruncat.

NU AM CUVINTE DE ÎNCHEIERE AICI.......................................................

Noi platim, noi suferim

Din start îmi cer scuze de la lumea care i-am prins în poze.. fără permisiunea lor.

      Transportul rutier - mai exact cel care este reprezentat de aşa zisele microbuze,  este transport public, dar este şi micul business-ul a multora implicaţi în acest tip de activitate. Business-ul presupune clienti şi servicii, unii plătesc, alţii deservesc. Dar la noi în ţară, (cum se întîmplă în practic în toate sferele) e cumva invers principiul de Plătesc - Primesc. Noi plătim pentru călătorie, în schimb primim: viteză necalculată, frînare bruscă, atingeri de tot felul cînd numai e loc nici pentru un chibrit în picioare, iar şoferul se mai opreşte de două ori, ca să facă plinul la maxim, dispariţii misterioase din genţi...etc.
      Şi chiar daca ieşi din casă cu atitudinea pozitivă.... ai toate şansele să ajungi la destinaţie, fără atitudine şi cu amintirea unor clipe de coşmar.

Respir cu dor de tine - VIATA

Cind am inceput acum sa scriu de DOR, calculatorul meu nu mi-a dat caracterele limbii romane... Insa nu ma supar pe el...voi continua!

      Daca Dumnezeu este cel care a creat aceasta lume, atunci la sigur era indragostit, de a rezultat atita perfectiune.... O lume in care nimic nu este intimplator, nici iarba nu creste mai multa decit trebuie, nici ploaie in zadar, nici frig pe saturate, nici schimbare fara rost.... si nici o VIATA fara scop.
     Marea iubeste malul, muntele iubeste cerul, floarea iubeste soarele, linistea iubeste ecoul, tineretea iubeste infinitul, intelepciunea iubeste timpul..... si toate acestea - ca parte din VIATA sunt adorate de OM. Omul iubeste viata neconditionat - chiar daca il apasa timpul, chiar daca nu ajunge la infinit, chiar daca nu are liniste, chiar daca nu poate sti  cite si-ar dori.......
    Insa cel mai minunat lucru este ca omul poate face totul din inima, cu drag pentru ca VIATA sa fie un infinit izvor de clipe scumpe, asteptate si neuitate.
    Putem privi cu admiratie, putem auzi cu intelegere, putem vorbi cu calm, putem simti cu drag, putem cunoaste cu sete, putem intelege cu inima, putem imparti cu gindul, putem gindi cuminte, putem respira cu dor..... si mai sunt atitea cite le putem face................
    

Urme de umbre SOVIETICE

 
Am învăţat la istorie că în evoluţia lor, civilizaţiile, asimilează din detaliile cultural-comportamentale ale celor de care au fost asuprite (cotropite, gestionate, furate, acaparate, anexate.... ziceţi cum vreţi, rezultatul e acelaşi). Şi am mai simţit că nici spaţiul dintre Prut şi Nistru, ca civilizaţie, la acest capitol nu este o excepţie.
          Chiar dacă la fiecare pas încă ne întilnim cu o gîndire sovietică parcă modernizată, totuşi credeam că am depăşit faza cu multitudinea de aparate telefonice cu fir, situate pe un birou şi care la sigur sunt inutile, de vreme ce stăpînul oficiului detine un Iphone de toata frumuseţea. Uite că asta şi am văzut într-o instituţie (nu voi indica adresa exactă din repect pentru istorie) unde şi coridoarele miros a umbră veche, unde toata lumea ce munceşte acolo e atît de veche, că nu mai stiu nici ei cît timp a trecut decînd nu au făcut ceva pentru propriul progres ... şi muncesc pe principii TOT sovietice, se prezinta în oficiu departe după ora nouă dimineaţa (chiar daca ziua lor oficială de muncă începe la 8.30).... şi nu au uitat să mă atenţioneze că pe la 16.00 nu va mai fi nimeni disponibil să-mi răspundă măcar la telefon. :-)          
       Şi mă întreb acum: la ce oare le mai trebuie acele aparate telefonice cu fir, şi fără roata numerotată?  Poate e un STIL pe care al păstreaza...pentru a nu scăpa de umbrele trecutului "glorios"...???

Rezultate în lanţ

           "Cîine,  hai te rog şi-i speria pisica, că pisica nu vrea să mănînce şoricelul, iar şoricelul nu vrea sa roadă cureaua puştii, puşca nu vrea să împuşte lupul, lupul nu vrea să mănînce boul, boul nu vrea să bea apa, apa nu vrea să stingă focul, focul nu vrea să ardă toporul, toporul nu vrea să taie copacul, iar copacul nu se apleacă ca să-mi pot  lua clopoţelul care îl pun la gît oiţelor mele să nu le pierd....."..... în aşa fel termină o veche poveste - morala căreea se rezumă la prietenia strînsă dintre om şi cîine.... însă eu îmi permit să o folosesc ca un început pentru ce urmeză să scriu, pentru că include în sine cu exactitate firul gîndului propus pentru expunere.
           De ce nu sînt rezultate? O întrebare care o aud destul de des, oferită de şefi, de foarte şefi, de plătitori de impozite, de donatori de mită, de cei ce oferă cadouri, de cei ce aşteaptă mană din Cer,  de cei ce vreau ceva, dar încă nu ştiu ce, de toţi care - formal sau real - investesc într-un viitor mai bun.
          Cel mai interesant este răspunsul la această întrebare, care este acelaşi pentru toate categoriile de interogatori: "Nu ajung BANI!", iar apoi urmează explicaţia: că cîinele, că pisica, că şoricelul, că puşca, că lupul....şi tot aşa, numai nu EU sunt vinovat de nepăsarea de care dau dovadă eu şi cei din jurul meu.
        Doar nu este nevoie de BANI ca să arunci (sau să nimereşti) gunoiul în urnă; să propui o viteză normală, ca să nu stropeşti pietonii pe timp de ploaie; să rupi iarba la timp care iese printre asfaltul crăpat; să deconectezi electrocasnicile şi lumina dacă nu-ţi sunt de folos; să te împarţi cu o informaţie utilă cu un potenţial beneficiar; să dai prin moştenire lucrurile care nu-ţi mai sunt pe mărime ale tale sau ale copiilor tăi cuiva care la va lua cu drag; să propui o carte bună pentru citire........
         În ograda mea deja de cîţiva ani se investesc bani (care nu sunt suficienţi), şi nu sunt rezultate.
         Azi zic BRAVO vecinilor mei, care vin cu o iniţiativă de a investi şi suflet în ogradă. Că omului gospodar îi este drag sa fie bine şi în casă, şi în curte, şi în ţară.
         Dacă nu e omenie, nici banii nu-ţi sunt de folos pentru a avea rezultate. Aşa se întîmplă cu fiecare dintre cei ce fac parte din  cercuri vicioase.

Fă singur curat la tine acasă, la tine în curte, la tine în mahala - nu aştepta să vină cineva pentru tine s-o facă!

Strop de zîmbet

       

       Într-o super dimineaţă răcoroasă de sfârşit de iulie, cînd toată lumea se grăbea undeva să tot ajungă... mi-am permis să mă plimb, negrăbită, pe străzile centrale ale capitalei matinale.... şi nu pur şi simplu, ci cu o intenţie bine planificată. Distanţa presupunea pătratul din inima capitalei, în preajma Parcului Central.
        Verde, umed şi răcoare: o combinaţie pefecta pentru GÎNDIRE. Cu ochelarii de soare pe nas (căci apărea un soare mare şi intens) mi-am pus căştile şi ascultam nişte istorii şmechere... care nu te lasă fără un zîmbet scurt sau lung.... de care-ţi poti permite.
        Eu mi-am permis. Dar şi am observat nedumerirea celor cu care mă întîlneam. Îmi aduceam aminte de un studiu care a abordat starea de fericire a oamenilor din diferite state şi comportamentul acestora. Moldova nu s-a clasat printre cele mai fericite ţări, iar exteriorizarea emoţiilor pozitive aici este percepută ca manifestare a nebuniei.
      Cred că e timpul să învăţăm că nimeni nu se face vinovat de nefericirea noastră. A inspira o buna dispoziţie nu denotă faptul că ai nevoie de tratament neurologic. Şi se mai aude pe la colţuri: vrem în europa, vrem schimbare, vrem mai bine.... Ba bine că SCHIMBAREA tre să vie din noi, din fiecare!

În căutarea motivaţiei........

       Viaţa unui om concetrează în sine o perindare de cicluri vitale, fiecare - avînd un început, un sfirşit şi un ţel determinat.

       Se începe cam aşa: Ce întuneric e în burta mamei...oare cînd vine ziua cea mare??? Apoi fac cunoştinţă cu mama şi cu alte rude, toţi sunt atât de mari, oare când voi creşte şi eu?  Merg la gradiniţă - oare când voi merge la şcoală?!  După absolvirea ciclului primar - URA!!! Sunt mai independent!  Urmează liceul în pas cu toate trăirile adolescentine şi nu mai ai rabdarea să te simţi major spre absolvire. Nu întirzie şi învăţământul post liceal care presupune nişte speranţe şi care în foarte scurt timp se pot realiza sau se pot spulbera, în dependenţă de cantitatea investiţiilor materiale şi emoţionale. Urmează: m-am îndrăgostit şi mă căsătoresc sau -  toţi  îşi  fac familii, cred că e şi timpul meu,  apoi familie, copii, casă, maşină (în cele mai fericite cazuri)........ şi gata? Asteptăm cuminţi bătrîneţele? Unde se pierde firul scopului? Ori nu se pierde, ci doar se transformă???

       Răspunsul l-am gasit în accţiunile unor oameni de excepţie: poţi face pasiune pentru lucruri care au fost incongnito pînă la un moment dat, poţi încerca senzaţii noi şi poţi întelege efectele unei amintiri mai vechi cu atitudine pozitivă. Vîrsta aici îţi poate fi doar prieten, căci cu anii aduni impresii, stări şi  nu avem nici o scuză, noi oamenii, cînd ne lăsăm mânaţi de griji şi uităm să trăim, să simţim, să savurăm VIAŢA.
      Trăieşte frumos şi zboară către noi percepţii, OMULE!!!

                                                 

Atitudine

Am adunat de la oameni simpli idei despre teoria existenţei umane în care ma regăsesc în fiecare cîte puţin şi de care mereu încerc să ţin cont.
           De cînd mă ţin minte (copil de vreo 5 ani) ştaim sigur că Dumnezeu e cel care decide soarta noastră, El ne trimite pe Pământ, El ne ridică la cer. Asta o ştiau bunicii mei, aşa au vrut ei ca să ştim noi, nepoţii. La scurt timp, cînd bunica mea trece în nefiinţă, şi particip cu repeziciune la toata ceremonia înmormîntarii, realizez că lumea este mai reală... Corp, suflet, cer, Pamînt....
          Mai tîrziu am întîlnit lume care erau (poate sunt şi azi) siguri că ei sunt stăpînii în lume, pe viaţa lor..... unii din ei s-au dezamagit deja, fiind victime ale unor accidente sau pierderi importante.
          Cu anii ce trec, îmi apar în cale oameni care cred ca suntem alte forme de existenţă şi toate simţirile neînţelese de noi, vin ca moştenire de la viaţa noastră anterioară.
          Evoluţioniştii s-au înmulţit în ultimul timp, mai multe persoane cu un dezvoltat simţ al raţiunii care pot şi ştiu cum să explice cum trăieşte un OM şi majoritatea fenomenelor care-l înconjoara pe OM,dar şi aici mai e loc de noţiunea NU ŞTIU!
          Un mesaj uimitor despre ce şi unde se află în univers am auzit de la un copil care este convins că acolo în cer se joaca împreună Bojica, Moş Craciun şi un nănuţ care a plecat mai devreme acolo sus nici nu a reuşit  sa fie macar un pic bătrîn.
          Însă oricare nu ar fi teoriile genezei omului există un mare ADEVĂR care îşi face loc în fiecare din ele: Atitudinea noastră faţă de noi înşine şi de perceperea unui rost al trăirii noastre pe TERRA!!!!!!!!!!!

Gustul din visul cu plăcinte.....

         Nu că aş fi stîngace sau că  nu aş fi încercat vro dată să-mi impresionez familia cu propuneri ingenioase la cuptor, însă toate încercările mele deseori erau însoţite de gusturi arse, amare, crude, uscate... Exact ca şi clipele pe care le trăim uneori.
         Trec cîteva zile pline de tot felul de griji cotidiene.... însă fiecare zi finisa identic: visam miros şi gust de plăcinte...Visam senzaţii :-)  gustoase şi nici urmă de plăcintă la propriu !

        Am aşteptat cu maaare răbdare să treacă ecoul grijilor anterioare....şi am dat start ideii cu plăcintele din vis. Am adunat către seară toate componentele unui asemenea deliciu culinar... le-am înşirat .... după care am început să le combin între ele.... o făceam chipurile după receta mamei mele :-) Cautam în memorie fiecare detaliu. Nu am uitat nici de dragostea pe care trebuia neaparat s-o pun acolo, ca component esenţial şi despre care soţul meu mereu îmi zice: *Dacă nu faci cu plăcere mîncarea, nici nu ajungi s-o savurezi, doar o mănînci...*  Şi dacă nu am mai pus eu suflet în ele....  O saptamînă întreagă le-am facut în gînd, PLĂCINTELE ... însă m-au prins zorii de gene cînd erau gata, erau ca gust şi miros identice cu ce-am simţit  în vis..... dar ca formă (((.... erau cumva altfel decît am aşteptat...:-).
     Data viitoare cînd voi visa gust de plăcinte voi merge direct la cei de lîngă Opera şi Balet ca să-mi scurtez aşteptarea....mă voi oferi voluntară măcar pentru o oră, să pot savura din procesul facerii de plăcinte :-)

Un dor de liceu cît un munte de mare....

       Curajoasă şi insitentă, maică-mea, ea a fost cea care a crezut că pentru mine la cei 13 ani împliniţi ar fi mai bine dacă mi-aş continua studiile anume în acest liceu. O viaţă nu-mi ajunge să-i mulţumesc pentru că făcuse cea mai bună alegere în acea perioadă.
       Printre mulţi ani de maturitate postliceală am găsit mereu timp pentru a depăna amintirile anilor de liceu împreună cu ex-colegi, însă nu am mers într-acolo decît o singură dată. Doar o oră a fost deajuns ca să-mi învie amintirea încă pentru mulţi ani înainte. Am aflat acolo mult căutatul gust al adolescenţei, însă am găsit şi amprenta anilor pe faţa profesorilor mei adoraţi. Nu încetez să afirm că ani mai frumoşi de liceu nu au mai avut nimeni cu excepţia celor care au studiat la liceul *M. Eminescu* din or. Sîngerei.

       Azi întilnesc foşti colegi în locuri nebănuite: şef secţie neurochirurgie, stomatolog cu o bună reputaţie,  viceministru în Ministerul Transporturilor, afacerişti cu firme mari, şef asociaţie de blocuri locative, răzbătători în ale drepturilor omului, consilier municipal, excepţionali de buni familişti, oameni cu o sănătoasă viziune asupra vieţii. Deci în mare parte sunt oameni BUNI. Şi mă mîndresc şi eu că am fost elevă în acest liceu.
      Aici nu întîrzii să laud pe fiecare dintre bunii mei profesori care îşi păstreaza o umbră bine pronunţată în lădiţa bunelor maniere şi a trăirii de a fi om.
      Mă închin în faţa lor.

O excursie de neuitat

        La combinaţia de ani care o am deja şi faţă de care am o atitudine separată, pot să mă laud că am călătorit un pic mai mult decît domniţele cu o situaţie similară. Încă de cînd eram studentă (ţin să precizez că pe atunci nu deţineam încă cetăţenie română) am vizitat locuri frumoase de pe bătrînul continent: Berlin, Paris, Veneţia. Erau alte timpuri....am acele imagini doar în memorie, pentru că nu posedam o mini maşină de imortalizat momente. Azi însă am înteles:  sunt acasa (în ŢARĂ) locuri unice în felul lor, dar spre ruşinea mea de cetăţean onest al ţării mele ... nu le-am vizitat, nu le ştiam nici din pozele altora. Datorită gusturilor rafinate a unei bune prietene, care a intenţionat să-şi sărbătorească nunta într-o locaţie exotică - am fost şi noi la Purcari, cu familia.
       Acolo este tot: dealuri cu vii, mal de Nistru, miros de sat, oameni arşi de soare, produse de casă (bio), un complex turistic *Vinăria Purcari*, un lac, lebede, păuni, ţînţari :-), poteci înguste şi gust de Moldovă....
Azi sunt convinsă că trebuie de urgenţă sa mergem şi la alte destinaţii turistice din ŢARĂ.
      Îmi place unde sunt, chiar daca nu mi-i comod adeseori cum stau lucrurile...

Fericire la simplu...

        Un copil iţi poate spune mai mult decît crezi tu că ar percepe, te şochează cu tot felul de întrebări, îţi explică tot felul de trăiri..... şi simte lucrurile atît de simplu, încât te cuprinde disperarea pe tine ca matur..că nu poţi să te bucuri de rezultate mici. Uneori îmi fac timp sa stau în ogradă ... observ picii cum se joacă şi cît sunt de fericiţi cînd aleargă desculţi prin iarbă sau cînd mai dă Domnu" şi o ploiţă să se poată stropi cu nişte apă nu prea curată, adunată în locurile special denivelate de ei în nisipieră...)))
        Savuraţi clipe fericite....cînd puteţi!