Tanti Lica, așa îi spuneau toți de prin mahala, o mână de femeie pufoasă, cu ochi ca cerul și basmaua albă cu flori legată *la modă*, mereu avea ceva de făcut mai ales pe lângă gardul vecinei din dreapta. Mai niște flori sădea fără folos, le muta așa dintr-un loc în altul, mai niște ațe înnoda pentru viitoarele vlăstare cățărătoare și lucra cu atâta spor ca să-i fâlfâie colțul baticului binișor, poate o zărește Vica. Buna ei prietenă și amică, Vica.
De ochii lumii nu-și vorbeau , căci soții lor se luaseră la harță acum un an, când Rușii au intrat în Crimea și, ca să nu fie gâlceavă în casă, o făceau pe solidarele. Însă aveau atâtea de făcut pe lângă gardul dintre ele....
În prima săptămână de dupa scandal, umblau una la alta în cruce, ba să-i dea răzătoarea înapoi, ba să ceara borcanul cel pentru rachiu, ba să-i lase lăicerul uitat pe prispă la ea, așa încât să nu mai apară motive de trebuință în a bate la ușa. Apoi de nu găsea ceva prin casă, știa în sinea ei, că o fi la Vica, dar nu mai zicea nimic.... doar se umplea de necaz pe ruși și pe moșneag, care se *boldea în* Pervai Kanal toată ziua, până când nu i-a tăiat firul. Firul antenei trecea printr-un geam vechi și avea toate motivele să se rupă și de la sine.
Băieții de la Telecom nu puteau veni, căci nu aveau nimic cu ei și cu furca lor pe care bătrânii o numeau antenă, alți isteți prin mahala, pricepuți la cabluri, nu erau, așa că perspectiva liniștii de cimitir pentru lungile nopți de iarnă nu era îmbucurătoare.
Mai întâi tanti Lica și-a făcut treabă la vecini să vază ce timp va fi mâine, să-și potrivească ținuta pentru piață, mai târziu și Ion al ei a ajuns la vecini: trebuia s-o arate pe Ilinca la noutăți. Era nepoțica lor care picta. În picturile ei și-au vâzut ograda lor și cea a vecinilor. Un motiv bun pentru o strângere de mână.